cine il citeste pe ta-su

Pentru ca incepe sa se mareasca numarul celor care viziteaza acest blog (vreau intai sa va multumesc) as vrea sa stiu pentru cine scriu. Cine citeste frustrarile mele de tata incepator?

Am inceput blogul asta pentru ca eu, fiind acum ceva vreme in asteptarea lui Luca, imi tot puneam intrebari despre cum o sa fie. Am zis ca daca eu nu am avut unde citi, hai sa aiba altii ocazia asta. Nu e un blog educativ pentru ca nu am experienta de a educa ci este un blog de expunere a framantarilor mele. Poate cineva se regaseste in ele sau poate cineva se poate inspira din ele. Cu alte cuvinte, ta-su este un blog de tata pentru taţi in primul rand.
Am tot scris baliverne pe aici, ati citit, ati si comentat (mai mult fetele) dar tot nu va cunosc. Stiu ca baietii sunt mai tacuti online. Poate cititi si voi dar nu comentati. Hai sa ne cunoastem. Jos perdeaua!
Cine esti? Voteaza sus, sub banner.

Mersi!

Schimbarea la fată - cine e femeia de lângă mine?

Prima data i s-au schimbat ochii. Aveau o lumina frumoasa, venita de nicaieri. Aflase abia de cateva saptamani ca e insarcinata si Del deja incepea sa infloresca - se preschimba intr-o alta floare mai frumoasa si mai elastica. Sotia mea se metamorfoza. Eu asistam mut (si fericit) la toata evolutia asta. La mine se schimba doar cantitatea de griji din cortex in timp ce ea se reinventa. Ma simtem lasat mult in urma.

Pe langa faptul ca devenea mai frumoasa ea se facea si mai puternica. De cand am cunoscut-o era mama tuturor bolnavilor - cu trusa de medicamente in geanta, gata sa vindece orice durere de cap pornita de la bila sau de la stomac. Baga anghiroale cum bag eu tigari si antinevralgice cum baga baietii seminte pe stadion. De cand a incoltit insa, bobul ala de copil in burtica ei, Del nu mai simtea nevoia de pastile, nu o mai durea nimic, nu i se mai facea greata (culmea!), nu mai acuza lesin de nemancare (iar culmea!) si nu mai stia ce e aia sa iti fie frig. Sotia mea devenise the iron woman. Plesnea de sanatate. Ma uitam chioras zilnic la ea.  Asteptam sa cedeze si sa revina pishpirica bolnavicioasa pe care am cunoscut-o. Deja parca nu mai aveam nicio putere in fatza ei.

Au urmat sanii. :) aici nu comentez. Cred ca orice tata zambeste larg cand vine vorba de marirea sanilor sotiei. Uitam de fapt cu totii ca sanii sotiei nu mai sunt pentru noi. Ei sunt ai copilului si noi iesim in pierdere rau de tot la capitolul asta.

Odata cu evolutia sarcinii si cu hormonii jucausi s-a schimbat din nou ceva in privirea ei. De data asta privirea a devenit mai incetzoshata. Mai goala. Parca se vedeau rotitele cum se invart in gol. In timpul sarcinii si alaptatului hormonii dau tare cu barda la radacina neuronilor femeii si le cam darama sinapsele. Mai pe scurt, viitoarele mame se prostesc subit. Socul a fost mare pentru mine. Nu intelegeam cine e fata asta cu ochii mari si prostutzi de langa mine. Tocmai sclipirea m-a atras la Del si acum devenise asa neindemanatica la cap ca ma bufnea rasul:
Dand sa plecam din casa o intreb in holul garsonierei in timp ce ma incaltam
- Del, ai o guma de mesecat?
- Nu
La lift:
- Dedi, ai o guma?
- pai cum sa am?! Nu ti-am cerut eu adineauri?
- aha...
In fata blocului
- Dedi, ai o guma?
- :))))) tu faci misto de mine?
- nu. De ce?
Cam asa arata sotia mea in pragul nasterii: neuronii praf, zambet fericit dar tampitzel din cauza neuronilor sleiti, sani mari, cu temperatura corpului cu cateva grade mai mare si sanatoasa tun. Who the fuck was that woman?

A urmat apoi nasterea.
Cu toate ca ii ieseau multe fire si tuburi din corp si ca era sfarsita avea totusi victoria scrisa pe chip. Ochii ii luminau cald si zambetul era mare cat tot salonul de post operatoriu. Era un zambet pe care nu il mai vazusem la sotia mea. Era un zambet care amesteca toata puterea si dragostea din univers. Mie imi tremurau inca picioarele dupa aflarea vestii ca a nascut si ea parea stapana sigurantei si a emotiilor. Cand m-a vazut a inceput sa planga, dar si plansul era un gest de putere si nu de slabiciune. Aveam in fata ochilor cea mai puternica femeie din lume care de 10 minute era mama. Atunci am vazut prima transformare profunda a sotiei mele. Devenise Mama lui Luca. Asta e un lucru greu de digerat - acum ai o sotie numai a ta si in cateva momente ea devine mama. Pai bine, dar eu al cui raman? Nu se pune problema de gelozie pe copil - el este cel mai important si el trebuie sa aiba totul. Suntem cu totii de accord aici – e instinctiv. Dar chiar sa ne ia si sotiile? Ea era femeia aia care era pusa deoparte doar pentru mine. Acum este in primul rand mama si apoi, cand mai are timp si energie e sotie. Cam intre 21:00 si 23:30. Asta am simtit in primele saptamani de viata ale lui Luca. Apoi m-am oprit din invarteala si m-am linistit. Am acceptat.

Privind acum la ea si la mine imi dau seama ca este un mare dar ca ele se pot transforma. Eu simt ca am ramas unde eram inainte de Luca. Parca am ramas cu un tren in urma si acum incerc sa combin garile cumva ca sa il ajung din urma. Del este parinte prin definitie; de parca ar fi facut asta din totdeauna iar eu invat timid din prima banca, ridic doua degete, rosesc si tac.

Dragostea e primul lucru care rodeste mai tare in inimile parintilor cand apare boracul pe lume. Asta simt si eu si ea din plin. Asta nu ma mira. Nu ma mira nici instictul matern care a venit peste noapte la Del dar ma uimeste rabdarea pe care o are. Inainte era o fiinta normala - isi pierdea rabdarea de cate ori psihicul nu mai facea fata fizicului sau de cate ori ceasul se misca prea incet. Acum nu cred ca mai are notiunea de timp sau de limita fizica pentru ca altfel nu imi explic cum poate.
In serile cand Luca e agitat nu conteaza ca mie imi este gandul sa adoarma copilul mai repede pentru ca noi sa continuam sa vedem filmul inceput, nici ca se incalzeste apa din paharul lasat nebaut pe masa cand a inceput Luca sa urle, nici ca se face prea tarziu sa mai vedem tot filmul. Nimic. Ea a aruncat copilariile la gunoi si este mama pentru copilul ei. Pai de unde a aparut fiinta asta asa de responsabila? Parca eram echipa perfecta de iresponsabili...
Cine este doamna asta de langa mine? Ce ma fac cu ea? ...cred ca stiu...am sa o iubesc si mai tare.

decat ta-su in Decat o revista

Cand am vazut ca am mail de la Cristian Lupsa am zis ca scap telefonul din mana. Am crezut prima data ca e spam, sau vreo incurcatura de la Facebook, dar prea era scris in romana si incepea cu "Salut Dedi". Mi-a zis ca la DoR le place blogul de tata. Era sa lesin! WTF?!?!? De unde pana unde DoR stie de ta-su? Pai nu ta-su citea DoR? Ba da, dar spre bucuria mea se pare ca si DoR citea ta-su.

Mai pe scurt, am avut onoarea sa scriu o povestioara in urmatorul numar din Decat o Revista. Povestioara nu va aparea si pe blog, asa ca daca vreti sa o cititi tre' sa cumparati revista sau sa o rasfoiti pe furis la lansarea ei de Dumnica 18 Decembrie din Club Control (ora 20:00). Voi fi si eu pe acolo cu niste bere in mana, cu copilul (sper) la bunici ca sa nu il umplem de fum si de volum de la concertele misto din seara aia.

Poate ne vedem p'acolo.

Detalii: http://www.facebook.com/events/340375075979531/

Emisiile din TV

Zicea Marilyn Manson intr-un cantec ca "God is in the tv". O fi stiut el ceva ca parca prea se uita lumea la cutia aia controversata. Si noi mai aruncam cu ochiul ca oamenii din cand in cand, in parelel cu serialele pe care le mestecam domoli in spatiul virtual. Inainte sa se nasca Luca ne permiteam luxul sa ne uitam doar la Discovery science (mai mult eu), la stiri (in timpul mesei), la Seinfeld (si Friends, in functie de ce reluare se dadea la tv) si la restul de emisiuni mai istete de pe la tv (mai mult ea). Aveam, desigur, si unele scapari de genul "schimb de mame" si "nunta de vis" ca orice cuplu dus cu capul. De cand a venit Luca pe lumea televizorului color LCD s-a cam schimbat meniul nostru tv.
            Primele zile ale copilului au cam coincis cu debutul "Romanii au talent". pfua! Ce mai freamat, ce mai zbucium! Legati fiind de borac si de statul in casa deodata emisiunea asta a devenit ca o iesire la spectatcol, ca o petrecere cu lumina, muzica si multa lume. Stateam ca doi tembeli in pat, cu copilul pe noi si radeam si ne bucuram ca la circ. Doar ca ne manifestam in soapta si intuneric ca sa nu tulburam somnul lui Luca si al neuronilor nostri. I-am comentat pe toti concurentii ca la scara blocului, am trait emotiile lor - pentru ca ale noastre erau prea intense si legate de copil, ne-am bucurat la fiecare victorie meritata si ne-am suparat la fiecare vot de cacat al publicului. A fost delir in fiecare seara cu "Talent". La emisiunea aia faceam baitza creierilor nostri, ii spalam cu namol media care ne placea la nebunie. Emisiunea se transformase in eveniment. Asteptam cu zambetul inca de dimineata sa inceapa.
            S-a terminat si cu "talentul", ne-am scarbit de alegerea publicului pentru castigator, am scuipat apasat in sinea noastra si am mers mai departe. A urmat o perioada cam slabutza pentru emisiuni-eveniment, ne-am retras in the usual "apropo tv", "romania te iubesc" si seriale online, Luca a tot crescut, vara a trecut, terasele s-au inchis, dar a inceput "Vocea Romaniei" si "Dansez". Moaaamaa. Doua super-productii in acelasi timp!? Lesiin!
            Nu ma mai uitasem la "dansez" decat episodic; cate un dans sau doua pe sezon cand se mai vedea cate un sân de vedeta si ma chema Del sa vad si eu. Acum am vazut de vreo doua ori aproape toata emisiunea, cu emotii, cu sufletul la gura, cu analiza in cuplu despre cazurile slabutze de data asta si cu distractia tot la volum mic si obscuritate ca sa nu se trezeasaca Luca.
            Cat despre "Vocea" sa nu mai zic cat de mult ne place. Mai ales ca noi urmaream pe vremuri pe M6 "Nouvelle Star" - o emisiune cam ca vocea, dar mai misto. Problema e ca marțea eu de obicei ies cu baietii la carciuma dar savurez reluarea de duminica cu aceeasi pofta ca live-ul. Sa ne vezi cum ascultam la tv ca niste patroni de casa de discuri, ne dam cu parerea, auzim note false si criticam interpretarile fara sclipire a unora dintre concurenti. Ce sa mai, am adus bârfa de la usa cortului in casa noastra.

In plus, mai sunt seri de hiper-activitate infantila cand Luca nu doarme si savureaza divertismentul TV mai dihai ca noi. Nu e lucru de lauda ca se uita la TV. Ba chiar e cam nasol pentru ca ma sperie cum intepeneste in fata ecranului aratand vadit ca e blocat, cu creierashii goi. Tocmai din cauza asta evitam sa deschidem aparatul facator de pilaf de cerebel in prezenta lui. Dar la emisiunile-eveniment nu putem renunta. La Vocea Romaniei Luca e exaltat. Sta in funduletz si isi leagana corpul pe ritm (are clar ritmul de la mine si sunt foarte mandru) sau sta in picioare, sprijinit de masa cu o mana iar cu cealalta pipaie ecranul. Rade, tipa, se intoarce la noi pentru aprobare si danseaza. Un deliciu, desi incercam sa nu il aprobam.

            Stiu ca ne purtam ca niste consumatori ramoliti de TV, dar emisiunea-eveniment e ca o baie calda cand ti-e frig. Ne unge simplist pe suflet, exact acolo unde ne doare - la social. Prin TV mergem la concerte, la barfit, la dansat, la distrat. La TV facem ce faceam odata pe viu. Daca se da si HD, e cu atat mai realist. Ma sperie ideea ca am ajuns sa intram in graficele de rating ale proteve-ului si ca ne-ar putea astepta o viata banala cu ochii in serialele de pe Acasa HD. Unde e Discovery-ul de alta data? Poate nu mai avem nevoie – poate am descoperit ce aveam de descoperit.